STUDIU 

Mic dicționar creștin catolic
pr. Ioan Tămaș

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Căutare

Liturgia Orelor
(Din lat. Liturgía Horárum). Este "rugăciunea publică a Bisericii" (SC 98), în care credincioșii (clerici, călugări și laici) își împlinesc preoția regească de creștin. Ea "este alcătuită în așa fel încât întreg cursul zilei și al nopții să fie consacrat prin lauda adusă lui Dumnezeu" (SC 84). "Credincioșii care celebrează Liturgia Orelor se unesc cu Cristos, Marele nostru Preot, prin rugăciunea psalmilor, prin meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin cântări și binecuvântări, pentru a fi asociați rugăciunii lui necontenite și universale care îl preamărește pe Tatăl și imploră darul Duhului Sfânt asupra lumii întregi" (CBC 1196). Liturgia Orelor cuprinde: Laudele, ca rugăciune de dimineață, și Vesperele, ca rugăciune de seară; Oficiul lecturilor (în trecut era numit "matutin") care poate fi recitat la orice oră din zi; Orele minore (terța, sexta și nona) și Completoriul (ultima rugăciune a zilei). Episcopii, preoții și diaconii care aspiră la Preoție au obligația ("sub grávi") de a celebra zilnic întreaga Liturgie a Orelor; diaconii permanenți numai părțile stabilite de Conferința episcopală, iar membrii institutelor de viață consacrată, care nu sunt preoți, părțile stabilite de constituțiile proprii. "Se recomandă ca și laicii să celebreze oficiul divin, fie împreună cu preoții, fie adunați între ei, sau chiar singuri" (SC 100), întrucât este rugăciunea întregului popor al lui Dumnezeu.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire